Created with Sketch.

Agronomie Pentru Hibrizii de Floarea-Soarelui

October 27, 2017

Pentru a obține performanță dintr-o cultură trebuie să investim, de exemplu, să folosim semințe hibride de înaltă calitate cu tehnologiile Clearfield și Clearfield Plus.

Semințe hibride sunt obținute atunci când amelioratorii restrâng capacitatea plantelor de floarea-soarelui de a se poleniza liber, apoi încrucișează două linii diferite. Planta hibridă rezultată prezintă vigoare, crește mai puternică și mai robustă decât oricare dintre părinți și va produce un randament mai ridicat.

Soiurile hibride de floarea-soarelui vor da rezultate bune în lucrări de arătură convenționale, deși trebuie luate în considerare câteva aspecte agronomice obișnuite care sunt esențiale pentru a susține capacitatea culturilor de a da randament.

În primul rând, se recomandă folosirea pe deplin a tratamentelor semințelor cu pesticide, întrucât acestea sunt cele mai eficiente și economice opțiuni împotriva dăunătorilor de care dispuneți și vă vor proteja semințele de la sacul în care au fost ambalate până la apariția plantelor.

Chiar și nivelurile scăzute de dăunători și boli în primele etape ale dezvoltării plantelor pot afecta semnificativ randamentul final.

Gândiți-vă să folosiți un tratament cu dublă acțiune, care conține atât un insecticid, cât și un fungicid, pentru a proteja culturile tinere de insecte și de boli specifice semintelor.

În ceea ce privește semanatul culturii, fie că se efectuează fără lucrări de arătură, cu lucrări minime sau convenționale, aveți grijă să calibrați mașina de semanat pentru a obține populația optimă de plante pentru sistemul și condițiile dumneavoastră.

Populația optimă de plante variază în funcție de sistem, de regiune și chiar de sezon. Rețineți însă că floarea-soarelui se va adapta în cazul populațiilor scăzute prin creșterea numărului de semințe pe plantă și a greutății semințelor individuale, în vreme ce în cazul populațiilor mai mari, scade numărul de semințe pe plantă și greutatea semințelor individuale.

Soiurile hibride de floarea-soarelui sunt adecvate în mod special pentru culturile cu o populație de plante mai scăzută, întrucât au caracteristici compensatoare excelente și dau un randament la fel de bun ca populațiile mai mari de plante, însă folosind mai puține semințe per ansamblu.

Țineți seama totodată și de utilizatorul final. În cazul populațiilor mai mari de plante, mărimea semințelor pentru consum va scădea, deci chiar dacă randamentul din etapa de recoltare rămâne ridicat, proporția de semințe care se încadrează în dimensiunile vizate poate scădea.

Tehnologiile Clearfield și Clearfield Plus le oferă cultivatorilor opțiuni excelente de control al buruienilor, în special în etapele de răsărire și de creștere timpurie.

Datorită ameliorării hibrizilor de floarea-soarelui cu rezistență sporită la erbicide Clearfield, cultivatorii pot aplica erbicide robuste cu spectru larg de acțiune după răsărirea plantelor, care asigură un efect rezidual de lungă durată împotriva buruienilor.

Pentru a avea culturi de floarea-soarelui rentabile trebuie luate unele decizii de management dificile și complexe, iar decizia de a investi în semințe de calitate încă de a început este una dintre ele.

Related Articles

Tendințe globale în producția de floarea-soarelui

O recoltă bogată de floarea-soarelui de anul trecut a ajutat la consolidarea culturii ca favorită…

Show more

Impactul schimbărilor climatice asupra culturilor de floarea-soarelui

Floarea-soarelui este o cultură rezistentă, capabilă să producă randamente viabile chiar și în sezoanele fierbinți…

Show more

Clearfield – opțiunea simplă pentru controlul buruienilor

Clearfield este o caracteristică nemodificată genetic (non-GM) pentru toleranța la erbicide și este încorporată într-o…

Show more

În centrul atenției: lupoaia, parazitul florii-soarelui

Orobanche cumana (lupoaia florii-soarelui) este o plantă parazită și o amenințare substanțială pentru producția de…

Show more